Competiția dintre Intel și AMD e din ce în ce mai interesantă. E frumos să vezi că Intel recunoaște că AMD începe să câștige teren și a pierdut un pic din marketshare. Totuși, se observă cum presa loială Intel imediat rostogolește informații despre cum AMD a dat-o de gard cu overclock-ul în noua serie de procesoare.
Pe de altă parte, până când nu văd că oamenii se îndreaptă serios spre alternative nu vor da drumul la robinet. Și, dacă performanța nu mai este despre benchmark-uri, cu siguranță este despre colaborarea între producătorii de jocuri și de software cu cei de hardware.
Într-o eră în care tehnologia ni se vinde cu picătura la preț astronomic, cei de la Intel au decis să discute despre lansarea unei noi generații de procesoare care să concureze cu seria a 3 – a a celor de AMD. Dar încă o dată salut faptul că lucrurile încep să se miște în direcția cea bună.
Mai rău este faptul că avem parte de marketing cu măsura. Fiecare își laudă marfa, dar sunt tot mai multe șanse să vedem o mică parte de adevăr.
Trecând peste introducerea lungă, ne pregătim de serie nouă de procesoare la Intel, așadar, se văd și chipset-uri noi din partea celor de la Intel.
Astfel, vom avea 4 mari serii pentru generația a 10 a de procesoare de la Intel:
- H410
- B460
- H470
- Z490
Cel mai probabil va fi vorba despre diferențe la VRM, la conectică și posibilități de upgrade.
H410 | B460 | H470/Q470 | Z490 |
---|---|---|---|
H410 D3 | B460 HD3 | H470 HD3 | Z490 AORUS ELITE |
H410M A | B460M AORUS PRO | H470M D3H | Z490 D |
H410M D2VX SI | B460M D2V | H470M DS3H | Z490 GAMING X |
H410M DS2 | B460M D2VX SI | Q470M D3H | Z490 UD |
H410M DS2V | B460M D3H | Z490 WHITE | |
H410M H | B460M D3P | Z490M | |
H410M HD3 | B460M D3V, | Z490M DS3H | |
H410M S2 | B460M DS3H | Z490M GAMING X | |
H410M S2H | B460M GAMING HD | ||
H410M S2P | B460M HD3 | ||
H410M S2V | B460M POWER | ||
H410N |
Crystal a zis
mi-am luat la comanda din piese un sistem ieftin de buget, pe ryzen 5 2600 ,m-a costat in total 3020 lei (fara periferice si monitor ) si am cautat de curiozitate online care ar fi echivalentul intel al lui Ryzen 5 2600 si am aflat ca este cam intre i7 7700k si i7 8700k si nu neaparat echivalenta pentru gaming . Procesorul Ryzen m-a costat cam 600 de lei iar un intel din zona asta (6Core/12T) ar fi costat cam 1400-1600 lei.
Pai cum sa nu inceapa sa se duca la vale intel cand pretul procesoarelor este dublu fata de cele AMD ?
Pai cum sa nu se duca la vale intel cand ei inca se mai chinuie si abia au scos procesor pe 12 nm cand AMD deja are pe 7 nm care sunt mai eficiente energetic ?
Intel daca nu avea acaparata zona corporatiilor mari si ele sa il caute la randul lor sa le livreze desktopuri cu tir-ul atunci dadea faliment .
Inflatia globala e in crestere, tot mai multa lume de rand migreaza cate sisteme AMD .
Sistemul meu precedent care il aveam din 2008 a fost pe intel dar a crapat a murit de batranete si acum am trecut pe AMD din 3 motive :
1. nu mi-am permis pe intel pentru ca e prea scump sa mergi pe intel pentru mine.
2. am nevoie de multitasking pentru ca stau mult pe internet, de multe ori se intampla sa am deschis 15-20 de taburi in Chrome, si imi place sa lucrez in grafica sa fac randari 3D sau sa lucrez cu photoshop.
3. vreau sa minez Cryptonight cu procesorul cand pot si doar procesoarele AMD au cache-ul mare la un pret convenabil.
Yamasha a zis
Ryzen 5 e imposibil să fie echivalentul lui 7700k. Poate vrei să spui Ryzen 7. Acolo da, e echivalent. E total adevărat ceea ce zici legat de cache și 7nm, dar nu legat de preț. E clar că pe AMD vei avea un mic boost de performanță, dar prețurile sunt aceleași pe ambele platforme. Unde mai pui că unii se bat cu cifrele, alții se laudă cu performanță pe care nu o au. Și, pe internațional, se întâmplă mizerii mai mari decât ai crede. Cert e că ambii fac mizerii și presa țipă în funcție de preț. 🙂
În jur de 3000 de lei ai șansa să iei ceva mai ok pe AMD, am precizat și noi în articole, însă nu pe toate categoriile de preț ai mai ok pe AMD.
Eu am testat Ryzen 5 gen 2 vs 4460 și în testele mele de Photoshop, de Premiere Pro, Intelul l-a bătut. Vorbim de teste reale de lucru. Era și mai cald. La generația a 3 a lucrurile și-au mai revenit, ba chiar AMD a trecut fluent pe lângă Intel, aici vorbesc de high end: Intel 9900k și AMD Ryzen 3900X. Dar ca preț ești fix acolo! Ca performanțe, mai bine pe AMD, în teste.
Mai mare problema este că multe aplicații nu au optimizare pentru AMD. Probabil că dacă erau cu siguranță altele erau cifrele.
Task-urile de care vorbești se fac pentru că ai SSD și în 2008 nu aveai. Ăla chiar a făcut diferența în ultimii ani. 🙂
Crystal a zis
Multumesc pentru raspuns. In ce priveste preturile care spuneti ca sunt la fel este asa dar pentru ca va uitati doar la high end , la ultimele noi procesoare aparute. Dar cautati in urma niste procesoare amd si intel , sa zicem sa fie cu 4 core/8 threads si nu cred ca amd va costa la fel. Ce am mai observat este ca amd-urile vechi au tendinte de ieftinire in timp mult mai mari pe cand intelul tine de pret cu dintii chiar daca procesorul este vechi. Ce am observat la amd tot asa, tinut cu dintii la pret sunt primele ryzenuri, nu pot sa inteleg de ce un ryzen 5 1600 este inca mai scump decat un ryzen 5 2600 (variantele non x sau poate se aplica asta la variantele cu X) , teoretic ryzen 5 2600 ar trebui sa fie mai scump decat prima generatie, ori probabil magazinele au stocuri vechi cu preturi vechi si nu vor sa piarda mult dar cred ca si pe amazon acolo unde AMD isi are cont, cred ca e contul lor, si tot sunt scumpe ryzenele generatia 1.
Cat despre sistemul cumparat si ca credeti ca as fi cumparat ceva mai bun asta este configuratia mea care m-a costat 3021 lei :
Procesor : RYZEN 5 2600
Placa de baza : Asrock Fatal1ty B450 Gaming K4
Memorie : HyperX Fury 1 x 8GB la 2666 MHz
Placa video : PowerColor Red Dragon Radeon RX 570 8GB GDDR5 256bit axrx 570 8gbd5-3dhd/oc
SSD : Kingston A400 240GB M.2 2280
HDD: Western Digital Blue 1TB
Sursa : Corsair VS 550 80+ 550W
Carcasa: ZALMAN Z3 PLUS (Black) cu 4 ventilatoare silentioase incluse si gata montate cu regulator de turatie low-high
Toate piesele (asamblatul a fost gratis) m-au costat 2941 lei, pe 20 august 2019 l-am primit asamblat , la care se adauga 50 ron pentru un adaptor hdmi-vga pentru ca inca sunt pe un monitor vechi AOC de 1366×768, si la care se adauga 30 lei pentru licenta windows (luata de pe emag ? ), deci 3021
lei in total.
La care am luat kit de tastatura complet cu tot cu casti : Kit gaming Redragon S101-BA 4 in 1 la 139 lei si am luat si 2 boxe logitech z130 la 112 lei.
Mai ramane sa iau un monitor probabil de black friday , de tip IPS si m-am gandit la un benq care este cam 500-600 ron mai mult de atat nu imi permit si nici nu vreau pretentios, daca este IPS si este un pic mai mare decat 1366×768 e bine . Nu vreau aoc si samsung ca am si am avut experiente neplacute cu marcile astea la monitoare.
Ramane ca de prin iarna sau primavara sa cumpar cum trebuie RAM de 2×8 GB pentru ca ce am eu acum 1 de 8gb e mult prea putin.
Deci configuratia a fost de buget si am studiat preturile online la toate siteurile timp de 6 luni, cand puteam, si am vazut ca iponcomp.ro are cele mai ieftine preturi dar piesele vin din Ungaria . Am facut configuratia asta pe hartie si pe iponcomp ma costa in total 2717 lei iar magazinul fizic din oras din galati de langa mine mi-a spus ca ma costa 2941 lei si ei sunt langa mine in zona si daca se strica ceva ma duc la ei pentru garantie ? .
O configuratie ca asta ar fi costat cam 3500 lei pe cel.ro si 4500 lei la altex ca si sistem gata facut si fara windows pe el. Si pe pc garage au preturi de vorbesti singur am vazut diferenta si de 80 ron la un produs.
Nu cred ca ati fi gasit mai ieftin undeva online doar daca stati intr-un oras mare si aveti ocazia sa cumparati de la vreun depozit. Dar si asa daca ma duc cu piesele la un centru sa il asambleze m-ar fi costat 100 ron.
Intre timp de pe 20 august vad ca astfel de placa video s-a mai scumpit si s-a mai ieftinit un pic procesorul ryzen.
Nu folosesc Premiere , am gasit Nuke si ramane sa invat sa lucrez cu el daca am nevoie, am experienta la 3D cu Bryce si DAZ Studio ,astea sunt aplicatii usoare si pentru amatori. Ramane sa invat sa lucrez cu Maya ca cu Mudbox am un pic de experienta. Dar vreau sa invat sa fac jocuri pentru mobil cu Unreal Engine si sa ajung sa le postez pe google play ? ca vad ca acolo apar tot felul de ..deseuri . M-am grabit sa imi instalez tot felul de aplicatii puternice de 3D cand sistemul meu are doar 8GB ? dar macar nu cer de mancare si incep sa minez un pic de cryptonight cu vreo 4 coreuri ca sa incep sa strang bani de upgrade ? in special un SSD mai mare decat 240 GB pentru ca la fel era si in windows xp , instalam aplicatii pe alta partitie dar pe C tot se instaleaza cateva fisiere, si vad ca se aduna pe SSD si nu scap . Mi-e dor de Windows XP cand cu 2 GB Ram, eram pe chrome cu 10 taburi deschise, deschideam cate un program si tot mai ramanea RAM dar acum cu windows 10 toate aplicatiile sunt asa lacome ca nu ajung nici 8GB. Si era si mai stabil chromeul in windows xp , acum imi da crash to desktop odata la vreo 2 zile ca cred ca o sa folosesc mai des si alt browser cum ar fi mozilla si instalez si Firemin asa cum aveam pe windows xp. Am avut si vreo 3 BSODuri pana acum dar cred ca e din cauza placii grafice (chiar daca am instalat cel mai nou driver de la amd) ca probabil nu are setup si pe 1366×768 si ca a trebuit sa ii fac profil si sa il memorez ca si Custom resolution dar sper ca daca iau monitor nou normal de 1080p sa poata sa lucreze cu el mai bine .
Yamasha a zis
Intel, în general, scade undeva la 10-15% și apoi retrage produsul. Am observat că ține cam 2 serii pe piață, în rest, cu greu le mai găsești. Dar și așa, prețurile rămân sus.
E o anomalie și la AMD așa cum ai spus și tu, tocmai pentru că sunt generații vechi care încă aveau probleme suficient de mari.
Sistemul nu arată rău deloc, ba chiar aș fi mizat un pic pe RAM la frecvențe mai mari. Ah, iar VGA și analogic, dacă vrei să faci 3D n-are ce să caute. 🙂
Crystal a zis
initial pe hartiuta am scris 2x4gb (Kit) dar persoana de la service mi-a spus ca nu pune 2x4gb ca sunt prea mici si ca o sa dea comanda si sa imi puna 1x8gb . Acuma nu stiu la ce s-a referit “ca sunt prea mici” ca nu sunt de merserie iar in ce priveste frecventa stiu ca ryzenul asta merge cu ddr4 de maxim 2933 Mhz si chiar si cu mai mult daca se face OC la memorie din bios dar cand am vazut preturile la memoriile care sunt in jur de 3000 Mhz am zis ca nu o sa imi permit asta decat daca stric calitatea la o alta componenta dat fiind ca initial dispuneam de 2500 lei deci eram pe buget si ulterior am mai facut rost de 500 pana sa ma duc la magazinul-service de calculatore din oras . Asa ca nu mi-am permis sa sar prea tare peste 3000 lei. E foarte greu sa faci o configuratie pe buget si in acelasi timp sa ai calitate/fiabilitate la produse. Ca sa ai calitate/fiabilitate la componente ,tre’ sa faci rabat la performanta ori eu asta am facut, am preferat ideea ca o piesa sa se strice peste 5 ani dar sa fie mai slaba ca putere decat sa fie puternica dar nu de brand si sa se strice peste 3 ani exact cand expira garantia cum am patit cu un monitor samsung mai vechi de tip 4:3 ca dupa ce i-a expirat garantia a mai tinut vreun an si pe urma i s-a ars lampa care lumina monitorul in interior (cand m-am dus la service mi-au spus ca ma costa lampa 150 ron si ca mai bine iau un AOC.. care si la asta nu ii mai functioneaza butoanele de tip senzor de pe picior dupa ce i-a expirat si la asta garantia – astea sunt experientele mele neplacute cu aceste branduri de monitoare..de prin 2011 ).
La configuratia asta am cazut in “pacatul brandului”
la memorii adica am vrut ceva popular precum HyperX ca poate daca cautam as fi gasit de 3000 Mhz dar Adata sau alta marca nepopulara precum Zeppelin care nu au nici radiator .
Cu prima ocazie tre’ sa iau un monitor si pe urma prioritatea se muta la memorii sa fie macar 2x8gb macar la 3000 Mhz si tot asa probabil HyperX fury sau Corsair LPX daca sunt apropiate ca pret. Vad ca totusi sunt memorii de cumparat si second hand pe olx sau pe pc garage dar parca nu prea am incredere.
Yamasha a zis
Eh, e un pic de marketing acolo. Memoriile au garanție ani de zile, practic, într-un mediu normal n-ar avea de ce să se strice și, dacă se întâmplă asta, se înlocuiesc și aia e. Nu are sens să iei cu fel de fel de radiatoare. Trebuie luat compatibil din lista plăcii de bază pentru a evita orice incompatibilitate. În rest, că e dual channel, că nu e… e diferență de 1% în performanță. În teste să îți dai seama că în viața de zi cu zi…
Fane a zis
Salut.
Am nevoie de o recomandare, pentru 1 upgrade la comp, de placa de baza pentru ce am cumparat nou deja, si daca ar mai trebui sa inlocuiesc ceva. Il folosesc doar pentru jocuri (Diablo 3, Wolcen, HoN, CS…).
Config actuala:
– MB – ASUS H110M-C Socket H4 LGA-1151
– proc – Intel Pentium Dual G4400 (Skylake-H/S) 3.30GHz – am cumparat i3 9000f
– sursa – nJoy 600W
– 8gb DDR4 Fury HyperX
– ssd cu win 7 profesional pe 64 (doar win pe el), plus 1 hdd Seagate 1T.
– placa video GeForce GTX 760 – am cumparat GeForce 1050TI
– carcasa ii ATX
Yamasha a zis
Nu știu dacă înțeleg exact. Placa de bază nouă este Asus H110M?
Fane a zis
Salut. :), scuza-ma. Nu, este ce am acuma pe comp. Am nevoie de o recomandare din partea ta, o placa de baza ieftina si buna, compatibila cu procesorul I3 9000f si placa video GeForce 1050Ti.