ConfigPC.ro
  • Sisteme
  • Laptop
  • Placi Video
  • Periferice
  • Placi de Baza
  • Stocare

Configuratie sistem PC pentru proiectare

Actualizare: 1 aprilie 2025 138 comentarii

Am tot vorbit despre editarea video, despre programele de editat video și foto, însă nu prea am intrat pe nișă celor care fac modelare 3d sau proiectare. Chiar dacă sunt doua domenii conexe, cel puțin, din punctul de vedere al calculatorului folosit, pentru proiectare 3d la nivel profesional iți trebuie placi video profesionale și nu numai.

Daca la editare video putem lucra cu componente mai slabe, la proiectare trebuie sa tragem mult de calculator.
Presupunem ca cei care vor sa facă cu adevărat proiectare, au buget și pentru un sistem de proiectare 3D.

Pentru a nu avea probleme, trebuie sa ne gândim la o placa video profesionala cu chipset nVIDIA, dar și un procesor Intel Xeon.

Sistemul va fi bazat pe noua generație de procesoare de la Intel pe socket 1700. Alături de acestea, vom pune și un SSD pentru ca sistemul sa ruleze rapid. Proiectarea în Arhicad, Autocad, Civil 3d sau 3dsmax sa se facă fără probleme.

Memoria RAM, in zilele noastre, nu mai este atât de scump, așadar am ales 2 plăcute în dual channel care însumează 64 GB RAM. Vorbim de DDR5, evident, asta pentru că acesta este aici, iar lucrurile stau din ce în ce mai bine. Mult mai puține erori ca înainte.

Am ales o carcasa decenta, nici prea ieftina, dar nici prea scumpa, cu care iți poți face treaba fără probleme.

Sistem PC pentru proiectare 3D

Sistemul arata in felul următor:

  • Procesor Intel Raptor Lake Refresh, Core i9 14900K 3.2GHz
  • Placa de baza GIGABYTE Z790 UD
  • Memorie Kingston FURY Beast RGB 32GB DDR5 6000MHz CL36 Dual Channel Kit
  • Sursa Seasonic S12III-650, 80+ Bronze, 650W
  • SSD Samsung 970 EVO 250GB PCI Express x4 M.2 2280
  • HDD WD Black 2TB, 7200rpm, 64MB, SATA 3
  • Carcasa Thermaltake Versa N21, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
  • Placa video GIGABYTE GeForce RTX 5070 Ti GAMING OC 16GB GDDR7 256-bit DLSS 4.0

Aviz celor care cauta sisteme de gaming. Acest sistem este dedicat celor care fac editări, nu pentru jocuri. Va veți putea juca, însă nu veți avea aceleași performante asa cum le aveți pentru un calculator normal, cu placi video si procesoare pentru desktop.

Acestui calculator i se poate adăuga un monitor de calitate, eventual cu panou IPS sau cel puțin VA. La periferice cred ca va puteți descurca și singuri, așa ca va las pe voi sa alegeți ceea ce doriți.

TwitterFacebookWhatsApp

Din categoria: Sisteme Etichete: placa video profesionala, proiectare 3d

Comentarii

  1. Bogdan a zis

    18 februarie 2014 la ora 21:11

    Salut ,

    Trebuie sa achizitionez un PC nou ( pana in 3000 lei ) Acesta va fi folosit pt aplicatii de zi cu zi dar va fi pus la treaba si in Autocad Arhitecture 2013-2014 2D si 3D. Monitorul meu are momentan 1280×1024 rezolutie. Am ales pana acum urmatoarele componente:
    – Sursa Sirtec – High Power Element BRONZE 500W
    – Placa de baza MSI Z87-G43
    – Procesor Intel Core i5 4440 3.1GHz box
    – SSD Kingston 120GB SATA-III 2.5 inch V300 SSDNow ( nu am nevoie de spatiu de stocare mai mare momentan)
    – Memorie Kingston HyperX Blu 8GB DDR3 1600MHz CL10 (urmand sa mai cumpar 8GB daca va fi cazul)
    – Carcasa Corsair Graphite 230T Window
    Eu zic ca este un sistem echilibrat ( sunt deschis la o orice alta recomandare )
    Nehotararea apare la placa video, HD4600 nu cred sa faca fata cum trebui la randari 3D in Autocad ( gresesc ?), acum vine intrebarea :
    Pentru a ma incadra in buget trebuie sa merg neaparat pe ceva profesional ( HP Quadro K600 1GB DDR3 128-bit la pret de 760lei ) sau ceva sa-i zicem Gaming ( Gigabyte GeForce GTX 660 OC WindForce 2X 2GB DDR5 192-bit HDMI tot 760lei sau GTX 650)? Cat de mare ar fi diferenta intre ele in Special in proiectare 3D?

    Răspunde
    • Yamasha a zis

      18 februarie 2014 la ora 21:38

      Nu face prostia sa ei K600, era o placa buna acum mult timp, acum este pe langa. Eu zic ca ar fi bine sa pe GTX 660 OC.
      SSD-ul acela il am si eu, e decent, dar mai bine ai pulsa catre SSD Samsung. Am si varianta asta pe laptop, este mai rapid.
      La carcasa nu vad sa aiba bay pentru SSD. Te poti uita si la Zalman Z9, este o varianta decenta si cam in aceeasi bani.
      Restul este ales decent, poate la sursa as fi umblat si as fi luat Super Flow. Oricum si Sirtec fac surse OK. Diferentele sunt minore…

      Răspunde
      • Bogdan a zis

        18 februarie 2014 la ora 22:01

        Sa inteleg ca in Autocad se v-a misca mai bine 660-ul decat acel Quadro ( ai avut ocazia sa testezi ceva similar configuratiei mele ?) Diferenta considerabila ar fi doar daca mi-as permite un Quadro 2000 ?
        – Carcasa cred ca are bay de 2,5, oricum eram intre aceasta si Zalman
        – La SSD te referi la acesta Samsung 120GB SATA-III 2.5 inch 840 EVO Series Basic ?
        – La sursa sunt nehotarat intre acel sirtec si ceva de la Seasonic , mai scump (Sursa Seasonic S12II-520 Bronze 520W) ,de care am auzit numai cuvinte de lauda
        – La ram cred ca ajung momentan 8 GB
        Multumesc pentru promptitudinea cu care mi se raspunde !

        Răspunde
        • Yamasha a zis

          18 februarie 2014 la ora 22:26

          Am scris in alte articole referitor la placile video profesionale. Chiar ai niste comparatii la sectiunea placi video.
          Eu am cautat-o la PcGarage, nu am vazut in specificatii sa aiba. Oricum, eu am montat o Z9 si mi-a placut. E foarte ok in banii aia.
          Seasonic am eu, de 620W modelul S12II-620 Bronze. Merita fiecare banut. Daca ai bani pentru ea, ia-o fara sa stai pe ganduri. Si super flow stau bine, dar mai sus e Seasonic.
          RAM-ul e suficient. Nu e nici mult, dar nici putin.
          SSD, da, varianta aceea. Eu am modelul de 250 GB pe laptop… de 2 ani de zile nicio problema.

          Răspunde
          • Bogdan a zis

            18 februarie 2014 la ora 22:52

            Pentru mine este important sa se miste binisor o proiectare de casa In 3D nu folosesc alte programe cu utilizare 3D ( Sa o pot invartii usor, sa-mi arate toate elementele constructive ) Din articolul legat de diferentele dintre cele 2 tipuri de GPU m-am convins inca odata ca placile quadro au acel plus de viteza dar daca K600 ( un model mai accesibil ca pret) nu mi-l recomanzi pt. ca este un model vechi si mai slab, probabil ca am sa merg pe un gtx 660 sau am sa comand tot sistemul si sa pun un 4870 de la un amic pe care-l am deocamdata pentru a putea a vedea cum se misca cat de cat.
            -La carcasa am sa merg pe Zalman
            – recomanzi SSD-ul Kingston 120GB V300 SSDNow + sursa Seasonic S12II-520 Bronze 520W sau SSD Samsung si Sursa Sirtec ?
            Comanda se va da tot pe acelas site( sunt de treaba)

  2. Yamasha a zis

    18 februarie 2014 la ora 23:02

    Eu as alege Samsung + Seasonic, dar daca vorbim de compromis, Samsung+Sirtec este in regula. 🙂
    ATI 4870 este foarte veche, daca o iei gratis, e bine, insa daca tin bine minte era consumatoare de energie, fata de cele noi.
    De la ce magazin vei face comanda? Online? Daca achizitionezi de la PcGarage baga voucher-ul asta 5ZAX4W9V si vei avea reducere 1% la comanda. Nu este mult, dar poate incap Seasonic+Samsung:)

    Răspunde
    • Bogdan a zis

      18 februarie 2014 la ora 23:10

      4970 ar fi doar de proba..daca ar merge cat de cat ok cu ea as lua gtx 660 in secunda 2.
      Bine zici SSD Samsung si Sursa Seasonic( 520 w desi imi face cu ochiul cea de 620w)
      Ar mai fi o varianta Corsair VS Series VS650 la pret de seasonic 520. Ms de cod pentru reduce .

      Răspunde
      • Yamasha a zis

        19 februarie 2014 la ora 00:55

        Alege Seasonic in locul Corsair. 620W e mai mult ca perfect, dar depinde ce bugetul tau. Seasonic sunt producatori directi, nu zic ca e prost Corsair, dar e mai scump. Am din 2009 un Corsair 550W, l-am tinut pe un 4850, apoi upgrade la 570 GTX. Nu gafaie :).

        Răspunde
  3. Eliza a zis

    3 august 2014 la ora 13:03

    Salutare! Sunt studenta la design interior, ultimul an si as avea nevoie de o configuratie care sa ma ajute la randari, acum ca vine licenta. Folosesc Archicad-ul, Solidworks si Modo si programele aferente de randare, plus Photoshop si Corel. Din ce am discutat si cu alti prieteni din domeniu, am ajuns la o configuratie pe care as vrea sa o comentezi si tu, daca se poate.
    1) Procesor(CPU)
    1 1441.10 LEI
    INTEL CPU Ci7 HSW i7-4770K 3.5GHz 8MB BOX –
    BX80646I74770K => Core i7 Haswell i7-4770K 4C 84W 3.50G 8M
    BX80646I74770K LGA1150 HT HF ITT
    2)Memorie desktop
    1 352.02 LEI 352.02 LEI
    KINGSTON 8GB 1600MHz DDR3 CL10 DIMM HyperX Fury Series
    => Capacitate: 8192 MB; Producator: Kingston; Tip: DDR3; Stare
    produs: Nou; Cod produs: HX316C10F/8; Frecventa: 1600 MHz;
    Latenta CAS: 10-11-10-30 ns; Tensiune de alimentare: 1.5 V;
    3)Hard Disk SSD
    1 479.99 LEI 479.99 LEI
    KINGSTON SSD 240GB, V300, SATA 3, 7MM HEIGHT –
    SV300S37A/240G => 240GB SSDNow V300 SATA 3 2.5 (7mm
    SV300S37A/240G height) w/Adapter
    + Hard Disk SSD
    1 Cadou 0.00 LEI
    GOOBAY Suport montare SSD => Suport montare HDD 2.5″ >
    3.5″ HDD / SSD 8,89 cm Ambalare: vrac 1 set.
    4)Hard Disk desktop
    1 243.01 LEI 243.01 LEI
    WESTERN DIGITAL HDD 1TB WD BLUE 64MB S-ATA3 7200RPM
    WD10EZEX => 1TB SATA 3, 64MB 7200rpm WD Caviar Blue 3.5″
    WD10EZEX
    5)Hard Disk-uri desktop
    1 243.01 LEI 243.01 LEI
    WESTERN DIGITAL HDD 1TB WD BLUE 64MB S-ATA3 7200RPM
    WD10EZEX => 1TB SATA 3, 64MB 7200rpm WD Caviar Blue 3.5″
    WD10EZEX
    6)Unitate optica
    1 89.00 LEI 89.00 LEI
    SAMSUNG 24x DVD-RW SATA bulk black => Samsung 24x
    DVD-RW SATA bulk black
    SH-224DB/BEBE
    7)Placa video
    1 1061.63 LEI 1061.63 LEI
    GIGABYTE VIDEO GTX 760 PCI-E GDDR5 N760OC-2GD =>
    NVIDIA GeForce GTX 760 GPU,Integrated with 2GB GDDR5
    memory, 256-bit memory ,Dual-link DVI-I/ DVI-D / HDMI /
    DisplayPort
    N760OC-2GD
    8)Carcasa
    1 193.08 LEI 193.08 LEI
    Game Daemon 6003 => Game Daemon 6003, SECC Steel ATX
    Mid Tower Case, interior vopsit in negru si rosu, 3×5.25―
    (extern), 1×3.5―/2.5― (extern, Docking Station), 3×3.5―/2.5―
    (intern), 3×2.5― (intern), fata – 2x 120mm fans (optional),
    spate – 1x 120mm fan (inclus), tavan – 2x 120mm fans
    (inclus), include 2 fan controllere, 1x USB 3.0, 2x USB 2.0, HD
    Audio, ATX / microATX, filtre de praf incluse (fata, sursa),
    dimensiuni: 480 x 205 x 490mm (ATX)
    9)Sursa alimentare
    1 258.71 LEI 258.71 LEI
    Super Flower SF-700A14A 700W PSU => Super Flower
    SF-700A14A 700W PSU, certificata 80 PLUS, eficienta 80%, single
    rail (56.5A), ventilator silentios de 140mm cu control termic
    automat, 1x 6pin PCIE, 1x 6+2pin PCIE, 6x SATA, 4x Molex, 1x
    Floppy, 1x 4+4pin EPS12V, SCP/OVP, Active PFC
    10)Placa de baza
    1 390.92 LEI 390.92 LEI
    GIGABYTE GA-Z87M-HD3 => MB INTEL Z87, LGA 1150, mATX
    (244×174),Integrated + PCI-E 3.0 x16HDMI / DVI /
    RGB,LAN,DIMX2,PCI-e
    x1X2,PCI,USB3.0X6,USB2.0X8,SATA3X6,ALC898,Dual Bioss
    11)Monitor TFT/LED
    1 672.26 LEI 672.26 LEI
    PHILIPS MONITOR 24″ LED 244E5QSD/00 => 24″ PHILIPS LED
    244E5QSD/00, AH-IPS display, 16:9, 1920×1080, 14ms, 250cd/mp,
    1000:1 (SC 20.000.000:1), 178/178, VGA, DVI-D, VESA, Glossy
    Black Cherry
    Total suma: 5181.72 LEI
    Nu m-as supara daca ar exista o configuratie, care sa ma ajute in ceea ce vreau sa fac si ar iesi si mai ieftin de suma mentionata anterior. :))
    Multumesc mult!

    Răspunde
    • Dragos Fortu a zis

      5 ianuarie 2017 la ora 20:29

      … cum iti merge sistemul?
      Ai reusit sa il cumperi?
      Placa video isi face treaba?

      Răspunde
  4. Yamasha a zis

    3 august 2014 la ora 17:45

    Sursa mi se pare mult prea mare pentru PC-ul asta. Procesorul este OK, dar crezi ca vei sta tu sa faci overclock sau te vei ocupa de autocad?
    In plus, placa de baza nu este overclockabila, adica poti lua procesorul fara K si placa de baza ATX nu mATX. Eventual poti lua un procesor din generatia Haswell Refresh.
    Cu hardurile nu prea am inteles ce si cum…
    Hai mai bine sa lucram pe un wishlist de la un magazin online ca sa le avem intr-o ordine…

    Răspunde
  5. florin a zis

    9 decembrie 2014 la ora 04:37

    Salut,
    Doresc sa achizitionez un nou sistem. Criteriile si bugetul:
    Care este bugetul maxim în care vrei să te încadrezi?
    bugetul este de 3.000+

    2. Când intenţionezi să faci achiziţia?
    cat mai repede cu atat mai bine, urmatoarele zile

    3. Configuraţia trebuie să aibă monitor inclus?
    fara monitor, detin un dell 24″ – 1920 x 1080

    4. La ce vrei să foloseşti sistemul?
    grafica randari – 3ds Max, Photoshop, Vray.

    5. Vrei să faci overclocking sau nu te pasionează?
    nu ma pasioneaza desi procesorul pe care-l doresc e un i7 4790k

    6. E necesar să fie un sistem silenţios sau nu este relevant?
    ar fi de dorit, daca e posibil in acest buget

    7. Deţii alte componente pe care ai vrea să le foloseşti cu acest sistem?
    placa video Gainward GeForce GTX 650 2GB

    8. Ai nevoie şi de periferice (tastatură, mouse, mousepad, boxe, căşti)?
    nu

    9. În cazul în care achiziţionezi un sistem complet, doreşti şi asamblarea lui?
    doresc asamblarea lui, dar, bugetul pentru achizitionare de pe pcgarage este de 2.600. component/e in valoare de 5-700 roni trebuie sa le fac in alta parte.
    Intrebarea mea este : – … in bugetul de 2.600 roni, componentele sugerate de voi vor putea fi verificate, avand in vedere lipsa placii video?

    In viitor (o luna) doresc sa achizitionez un ssd, plus alt hdd sau sshd pentru posibilitate backup
    Daca ma puteti ajuta , va multumesc anticipat 🙂

    Răspunde
  6. george a zis

    7 ianuarie 2015 la ora 19:06

    Salut, am doua platforme, prima (un fost server)placa de baza abit nf7 d330, cu procesor athlon din 2009 pe socket 462(AXDA 1700 DU31), placa video GF4 TI8X, RAM doua bucati 512 ram OGZ PC3200.., harduri… 2 baracuda seagate 80 gb, 1 sumsung HD502 IJ ..500gb, 1 western digital WD800 JB..80gb, 1 seagate st 32001 14 A( la acesta nu-i stiu capacitatea).
    a doua …..DELL, placa de baza CH 02 X378 13740 371 09 F5 , ram ddr 400 1,256 mb, hard western digital de 40 g ( WD 400BB-75 DEAO) . De pe carcasa am mai extras urmatoarele info. SN 4FVGTQJ,DEL DHS. procesor intel FW 82881DB, L323NA73, S26DM. Oare se maai poate scoate ceva din aceste configuratii pentru o utilizare dedicata AutoCAD-ului si randare/editare 2D,3D.

    Răspunde
    • Yamasha a zis

      7 ianuarie 2015 la ora 19:09

      E dificil. Poate pe prima sa o poti folosi cat de cat, dar si asa cu un autocad 2002, 2005. Cele noi consuma mai multe resurse.
      Poti incerca sa testezi si sa vezi cat de ok functioneaza.
      De upgrade nu se pune problema, platformele sunt prea vechi.

      Răspunde
  7. george a zis

    25 februarie 2015 la ora 18:23

    Salut.
    Informatiile din articol mai sunt de actualitate?

    Răspunde
    • Yamasha a zis

      25 februarie 2015 la ora 18:27

      Oarecum, au mai apărut câteva versiuni noi. Poate reușim să facem ceva personalizat. Ce doriți să achiziționați?!

      Răspunde
  8. george a zis

    26 februarie 2015 la ora 13:50

    Ma gandesc sa alcatuiesc un p.c. dupa configuratia descrisa in articol, cu specificarea ca la inceput (strict din motive financiare) o sa fac un downgrade fata de lista originala urmand ca in timp sa ma indrept spre niste componente mai performante.
    Mai exact despre asta este vorba:
    – placa de baza ASRock H87 PRO4, Socket 1150
    – Procesor Intel Xeon e3-1230 v3
    -placa video GForce 750Ti
    -RAM KIT Dual Channel Kingston 8GB
    -Sursa Seasonic M12II-620 Bronze, 620W
    -Solid State Drive (SSD) Samsung 840 EVO Basic, 2.5″, 120GB, SATA III.
    Unele componente ( carcasa, hdd) mi-au ramas de la niste unitati mai vechi si intentionez sa la folosesc in noua config. Bugetul alocat acestui proiect este de 3000 R.

    Răspunde
    • Yamasha a zis

      26 februarie 2015 la ora 13:51

      PC-ul fiind pentru proiectare? Ce fel de programe? Pentru 750Ti putem gasi o sursa mai slabuta. De unde doriti sa achizitionati?!

      Răspunde
  9. george a zis

    26 februarie 2015 la ora 15:46

    P.c.-ul va fi utilizat in proiectare ( autocad, formZ, sketcUp) si in timp am sa-i mai fac niste imbunatatiri: ram, placa video si hdd.
    Mai jos sunt linkurile spre distributori:
    -Placa de baza ASRock H87 Pro4
    -Sursa Seasonic M12II-620 EVO Edition Bronze 620W
    -SSD Samsung 840 EVO Basic 120GB SATA3 7mm mz-7te120bw
    -Placa video MSI GeForce GTX 750 Ti OC 2GB DDR5 128Bit V1 n750ti-2gd5/ocv1
    -procesor INtel Xeon 1230

    Este corect planul de actiune? M-ar ajuta foarte mult sa am o platforma usor upgradabila in viitor.
    Multumesc frumos.

    Răspunde
    • Yamasha a zis

      26 februarie 2015 la ora 15:58

      E foarte ok. Dar nici cu sursa Corsair CX600M nu mi-e rusine. Oricum, intereseaza-te de procesor la Pcgarage nu mai este si la marketonline zice „intreba stoc”. E posibil sa nu-l mai gasesti…

      Răspunde
  10. Popescu Radu a zis

    14 martie 2015 la ora 16:47

    Va salut cu respect,
    Mi s-a aprobat un buget de 4000 Ron pentru achizitionarea unui nou PC pe care sa il folosesc pentru programe precum Autocad 3D, Tekla structures, Archicad, in mare parte pentru modelare 3D si randari. In buget trebuie sa se incadreze si un monitor nu mai mare de 22″. V-as fi recunoscator daca mi-ati putea recomanda dumneavoastra o configuratie.
    Va multumesc.

    Răspunde
    • Yamasha a zis

      15 martie 2015 la ora 13:56

      Nu am cheltuit absolut tot bugetul pentru că nu aveam componente mai ok de pus în categoria asta de preț și pentru ce aveți dvs nevoie.
      Wishlist-ul este acesta. Mă gândesc că dacă procedura de achiziție este mai greoaie(cel puțin așa se întâmplă la mine la serviciu) vor dispărea anumite componente din stoc.
      Puteți să reveniți înaintea achiziției și vedem cum le putem înlocui(modifica).

      Răspunde
      • Radu a zis

        15 martie 2015 la ora 18:28

        Va multumesc. Pana la finalul lunii sper sa il achizitionez. Am sa revin inainte de a comanda produsele. Credeti cu un SSD de 120gb pe care sa il folosesc doar ca partitie pentru a rula windows-ul si programele merita investitia, iar HDD sa il folosesc doar pentru stocarea datelor?

        Răspunde
        • Yamasha a zis

          15 martie 2015 la ora 18:34

          Fidelitatea sistemului pe un SSD este mult mai buna. Dar am vrut să nu depasesc bugetul si combinatia I5+960 GTX este f ok in cazul de fata.

          Răspunde
          • Radu a zis

            15 martie 2015 la ora 18:43

            Va multumesc pentru ajutor. Am sa revin la momentul achizitionarii si poate cu un „upgrade” la buget. O seara placuta va doresc.
            Credeti ca o placa video cu o latime de banda mai mare, peste 256 biti isi justica banii in raport cu ce am eu nevoie, modelare 3D si randari?

          • Yamasha a zis

            16 martie 2015 la ora 19:10

            Cred că dumneavoastră sunteți în măsură să spuneți dacă aveți nevoie de performanță mai mare. Nu știu nivelul la care lucrați, detaliile pe care randați și cât de pretențios este sistemul pe care doriți să-l faceți.
            Mai mulți biți nu înseamnă că placa video este mai bună. Ce v-am pus eu în wishlist este cu 128 biți dar cu un chipset nou, mult mai performant față de generația precedentă.
            Eu pentru randat aș încerca să mai iau în calcul încă o unitate de stocare pentru a randa fișierele de pe o parte pe cealaltă.

  11. Radu a zis

    16 martie 2015 la ora 19:20

    Multumesc pentru timpul acordat. Mi-ati fost de mare ajutor. O seara placuta

    Răspunde
  12. Catalin a zis

    22 martie 2015 la ora 21:21

    Buna seara. Sunt intre Dell Precision T1650 si un Laptop… chiar apple daca e nevoie (cu specificatia sa fie folosit windows).
    Programul SolidWorks https://www.solidworks.com/sw/support/hardware.html as avea de gand sa il instalez.
    Sau ma pot multumi cu o varianta mai simpla.
    Mersi tare!

    Răspunde
    • Yamasha a zis

      23 martie 2015 la ora 13:16

      Nu are rost sa luați Aplle pentru a folosi Windows. Dell Precision T1650 nu se mai gaseste, l-ati găsit pe undeva? La cineva, second hand?

      Răspunde
  13. Catalin a zis

    24 martie 2015 la ora 13:10

    – 6777 Desktop PC/Intel Xeon 1240, 3.4GHz, 4GB RAM, 1TB HDD, Nvidia Quadro 600, Windows 7 Pro) de vanzare.Intre timp am mai gasit o alternativa, si anume HP Pavilion Desktop PC 500-437ng cu un proceor Intel® Core™ i5-4460…si e doar putin peste 2000 de lei. Ce alternative as mai avea? Totusi tind spre o varianta Laptop(nu m-am gandit ce model), sunt mai mobil, dar sunt putin dezorientat,
    Idei? Mersi tare!

    Răspunde
    • Yamasha a zis

      24 martie 2015 la ora 15:28

      Fiabilitatea mai mare este pentru DELL, dacă mergeți pe HP mai bine faceți sistem pe componente.

      Răspunde
  14. Popescu Radu a zis

    6 aprilie 2015 la ora 14:05

    Buna ziua,
    Am primit banii pentru achizitonarea calculatorului. Va puteti uita pe configuratia atasata si sa-mi spuneti parerea dumneavoastra? multumesc

    Răspunde
    • Yamasha a zis

      6 aprilie 2015 la ora 14:12

      E ok, în mare, aș schimba doar sursa și aș merge pe ceva mai ok.

      Răspunde
      • Radu a zis

        6 aprilie 2015 la ora 18:39

        Multumesc

        Răspunde
  15. Roger a zis

    18 iunie 2015 la ora 15:53

    Ce frecventa are un procesor Intel Xeon e3-1230V3 ?

    Răspunde
  16. George a zis

    6 august 2015 la ora 15:51

    Buna ziua, as dori sa imi configurez un sistem pentru proiectare, dar nu ma intereseaza neaparat partea de grafica, randari etc., ma intereseaza mai mult puterea de calcul, folosind un soft pentru calcule lumino-tehnice. Acesta este actualul sistem pe care il folosesc: Sistem Desktop Asus CM6340, cu procesor Intel®Core™ i5-3550p 3.10GHz, 6GB, 1TB, nVidia GeForce GT630 2GB, Free DOS

    In general imi merge destul de ok insa in momentul in care import fisiere 3Ds foarte detaliate (ce au si dimensiuni mari) dureaza foarte mult pana imi efectuaza calculul (cateva ore) si deseori imi da crash si imi iese din soft. As dori sa stiu ce trebuie imbunatatit la noua unitate pe care o sa o achizitionez comparativ cu actuala penru a nu mai avea probleme cu calculul. Am la dispozitie un buget de 3000-4000 de lei doar pentru unitatea optica.
    Va multumesc.

    Răspunde
    • Yamasha a zis

      7 august 2015 la ora 07:39

      Stați să înțeleg exact ce doriți. Vreți un upgrade la Asus CM6340?
      Problemele cu ieșitul din soft pot să nu aibă legătură cu sistemul, ci mai degrabă cu licența sau incompatibilitatea cu sistemul de operare.
      Mai rar sunt programe ce trebuie să respecte anumite configurații.

      Răspunde
      • George a zis

        11 august 2015 la ora 15:23

        Lucrez in cadrul unei companii de proiectare sisteme de iluminat, am toate licentele pentru softuri si vreau sa achizitionez o noua unitate. Pe sistemul actual imi merge foarte bine atat timp cat imi construiesc eu cladirea, insa in momentul in care import fisiere 3Ds complexe ( ce au foarte multe poligoane, fete, elemente curbe etc) imi da crash si imi iese din soft, sau uneori cand incerc sa salvez fisierul respectiv imi da erori de genul „insufficient memory to save the project” si nu cred ca se refera la spatiu de pe hard avand liber 700gb pe partitia respectiva. Ma gandesc ca astfel de erori sunt din cauza PC-ului. Pe mine ma intereseaza in ce componente ar trebui sa investesc banii pentru a mari puterea de calcul si a-mi configura eficient calculatorul ( nu vreau sa investesc banii in componente „inutile” , de exemplu sa renunt la cativa giga de RAM doar ca sa imi iau un procesor foarte bun si defapt sa nu il pot folosi la capacitate maxiama, sau invers ).
        Va multumesc pentru raspuns si promtitudine.

        Răspunde
        • Yamasha a zis

          11 august 2015 la ora 16:55

          Dacă sistemul are 6 GB de RAM este decent, procesorul este ok. Nu știu cât de mult solicită acel program placa video.
          Puteți să îmi spuneți denumirea acestor programe? Eventual un link de la producător ca să îmi fac o idee?!

          Răspunde
          • George a zis

            13 august 2015 la ora 09:50

            Nu ma lasa sa fac upload . . .
            Imi apare un blank page cu mesajul „This webpage is not available”.

            Programul se numeste DIALux. Acesta este linkul http://www.dial.de/DIAL/en/dialux/download.html.
            M-am gandit ca poate fi si din cauza programului, dar am vazut proiecte complexe relizate in el de unde am dedus ca problema este la calculator.
            Va atasez si 2 poze cu erorile pe care mi le afiseaza poate va puteti da seama unde este problema.

  17. Yamasha a zis

    13 august 2015 la ora 14:52

    Eu tind să cred că problemele sunt de incompatibilitate software. Nu este un program complicat, nu văd de ce ar fi probleme.
    Înainte de a investi alți bani, altă distracție mai bine faceți o reinstalare a sistemului de operare și încercați să băgați doar programul acesta. Faceți upgrade la Windows și drivere și vedeți ce se întâmplă, dacă se mai blochează.

    Răspunde
    • George a zis

      14 august 2015 la ora 10:00

      Va multumesc pentu ajutor, am sa incerc si varianta cu o reinstalare a Windowsului sa vad daca are vreun efect .

      Răspunde
  18. Florin Cristea a zis

    17 noiembrie 2015 la ora 18:22

    Bună seara! Va rog să mă ajutați cu o configurație de pc utilizabil pentru editare grafică cu posibilitatea de upgradari ulterioare utilizabil de un băiat în clasă a 10 la liceul de arte și poate ulterior și la facultate! Bugetul este de aproximativ 3500 RON fără monitor! Va mulțumesc!

    Răspunde
    • Yamasha a zis

      18 noiembrie 2015 la ora 00:07

      Am depășit un pic bugetul, dar am vrut să iasă sistemul pe Skylake și DDR4. Are o sursă de calitate, cu certificare bronze, care va duce fără probleme sistemul. Configurația este aceasta.

      Răspunde
      • Florin Cristea a zis

        18 noiembrie 2015 la ora 10:02

        Mulțumesc dar nu reușesc să deschid link-ul atașat…i-mi da eroare!

        Răspunde
        • Yamasha a zis

          18 noiembrie 2015 la ora 10:42

          Am corectat link-ul, pusesem un semn de punctuație, din greșeală.

          Răspunde
          • Florin Cristea a zis

            25 noiembrie 2015 la ora 11:24

            Dacă se ridica valoarea achiziției la 5000 RON această configurație ar fi mai bună?

          • Yamasha a zis

            25 noiembrie 2015 la ora 14:12

            V-am răspuns mai sus. Nu este vizibil comentariul?

  19. Florin Cristea a zis

    24 noiembrie 2015 la ora 22:16

    Dacă ridic bugetul la 5000 RON crede-ti ca să mai poate modifica(adauga) ceva la el? Aștept cu nerăbdare părerea dumneavoastră pentru a da drumul la comandă! Mulțumesc!

    Răspunde
    • Yamasha a zis

      25 noiembrie 2015 la ora 00:05

      Nu e rău deloc, dar procesorul pe care l-ați ales este unul cu multiplicator deblocat, pentru overclock, iar placa de bază nu este. Bănuiesc că nu faceți overclock așa că, mai potrivit ar fi modelul cu multiplicator blocat. Dacă vreți să faceți… trebuie să modificăm cu o placă de bază corespunzătoare.
      Pe lângă asta, la acest model aveți nevoie și de un cooler aftermarket. Trebuie alocat și 100-150 de lei pentru el.

      Răspunde
      • Florin Cristea a zis

        26 noiembrie 2015 la ora 09:22

        Am făcut modificarea cu procesorul sugerat. Dacă mai este necesar un cooler va rog să-mi sugera-ti unul iar dacă nu…să trecem la treabă!….Mulțumesc din suflet pentru ajutorul acordat!

        Răspunde
        • Yamasha a zis

          29 noiembrie 2015 la ora 22:41

          Nu este nevoie de cooler. 🙂

          Răspunde
  20. Dana a zis

    3 februarie 2016 la ora 01:26

    Salut,
    As avea nevoie de o parere in legatura cu sistemul din acest wishlist
    Placa video GIGABYTE GeForce GTX 960 OC WindForce 2X 4GB GDDR5 128-bit HDMI
    SSD Intel 535 Series 120GB SATA-III 2.5 inch Generic Single Pack
    Placa de baza ASRock B85 Anniversary
    Procesor Intel Haswell Refresh, Core i5 4460 3.2GHz box
    Sursa Super Flower SF-550K12XP v2 550W
    Carcasa Zalman Z3 Plus
    Monitor LED BenQ GL2250 21.5 inch 5ms glossy black 60Hz

    Sistemul va fi folosit pentru proiectare (Autocad, Arhicad, 3dmax), iar bugetul e de ~3000 ron.
    Momentan in wishlist bugetul e putin depasit. Ai vreo recomandare de upgrade/downgrade, daca sunt ceva incompatilbilitati sau daca am omis ceva?
    Deasemenea as dori ca sistemul sa fie cat mai silentios.

    Multumesc.

    Răspunde
    • Yamasha a zis

      3 februarie 2016 la ora 09:48

      Este ales foarte bine doar că aș pune o placă de bază un pic mai „sănătoasă”. Ca ASRock B85 Anniversary. În rest, totul arată foarte bine.

      Răspunde
      • Dana a zis

        3 februarie 2016 la ora 10:18

        Da, asa-i, placa de baza a fost aleasa printre ultimele si deja fiind depasit bugetul, m-am cam zgarcit.

        Oare ar fi o solutie sa nu cumpar pentru moment placa video si sa o folosesc pe cea integrata? Sau aceasta nu duce prea bine softurile de proiectare?

        Multumesc pentru ajutor.

        Răspunde
        • Yamasha a zis

          3 februarie 2016 la ora 10:27

          Păi haideți să facem în felul următor: SSD-ul este la preț bun cautati alternative de preturi pe alte site-uri.

          Răspunde
          • Dana a zis

            3 februarie 2016 la ora 11:41

            Da, mediadot asambleaza gratuit un sistem in intregime cumparat de la ei.O sa fac o simulare sa vad cum ar iesi aceasta configuratie si la ei.
            O sa va mai deranjez probabil chiar inainte de decizia finala (pentru o confirmare in cazul in care unele produse nu le mai gasesc pe stoc).
            Multumesc inca o data pentru ajutor!

          • Yamasha a zis

            3 februarie 2016 la ora 11:42

            Cu plăcere. Ca de fiecare dată mulțumesc pentru share-ul pe rețelele sociale fiecărei persoane 🙂

  21. Dana a zis

    8 februarie 2016 la ora 14:36

    Buna ziua,
    As mai avea nevoie de o recomandare de monitor de 23-24 inch cu tv tuner si boxe incorporate.
    Momentan oscilez intre acestea trei:
    Televizor LED Samsung Monitor TV T24E390EW 60cm negru Full HD
    Televizor LED LG Monitor TV 24MT57D-PZ 61cm negru Full HD
    Televizor LED LG Monitor TV 24MT77D-PZ 60cm negru Full HD

    (pe site-ul producatorului si primul LG e specificat ca ar avea boxe incorporate)
    Multumesc!

    Răspunde
    • Yamasha a zis

      9 februarie 2016 la ora 07:40

      La ce activitați îl veți folosi?!

      Răspunde
      • Dana a zis

        9 februarie 2016 la ora 10:00

        Proiectare si ocazional ca si televizor (sa poata fi folosit si daca nu e conectat/pornit calculatorul)

        Răspunde
  22. Denis a zis

    16 martie 2016 la ora 22:33

    Aș dori și eu o recomandare.
    Am disponibil 11000 ron.
    Doresc o configurație pentru proiectare.
    Utilizez actualmente:
    – autocad 2016
    – advance steel, advance concrete 2016
    – arhicad 19
    – artlantis 6
    -3DS Max 2016
    -robot structural analysis 2016
    Mulțumesc!

    Configurația actuală :
    Procesor Intel Haswell, Core i7 4770K 3.5GHz,
    Placa de baza MSI Z87-G43 GAMING,
    Cooler CPU Corsair Hydro Series H75,
    Memorie Kingston HyperX FURY Black 16GB (2x8GB), DDR3, 1600MHz, CL10, 1.5V
    Carcasa Cooler Master CM 690 II ver.2,
    Hard disk WD Black 1TB SATA-III 7200 RPM 64MB,
    SSD Kingston V300 240GB SATA3
    DVD-Writer Samsung SH-224DB,
    Sursa (modulara)Super Flower Golden Green700W,
    2x extra ventilatoare
    Placa video (Gigabyte)Nvidia Gtx 970G1

    Am probleme cu arhicadul (are mici blocaje când „întind” elemente le tip obiect)
    Advance steel configurează planșele în timp prea îndelungat pentru secolul nostru.
    Randările în artlantis merg perfect
    3ds max Randările la rezoluție mare durează și ore.
    Uneori folosesc și solid works dar nu pentru job ci pentru joacă.
    Cineva mi-a zis ca această este o configurație mai mult pentru jocuri decât pentru design CAD.
    În cazul ăsta o sa-i laș configurația asta băiatului meu și eu o să mă înnoiesc cu ceva mai performant.

    Răspunde
    • Yamasha a zis

      16 martie 2016 la ora 23:00

      arhicad 19 este instalat pe SSD sau pe HDD?
      Din câte văd e posibil să ai probleme cu driverele video. Uite aici câteva recomandări, de pe site-ul oficial.

      Răspunde
    • Denis a zis

      17 martie 2016 la ora 21:01

      Arhicadul este instalat pe SSD
      Văd ca sunt recomandate placile nvidia quatro k5200.
      Comparația high-end se face cu GTX 750, dar nu știu cum sta comparația cu GTX 970.
      Tu ce zici?

      Răspunde
      • Denis a zis

        19 martie 2016 la ora 19:09

        Am găsit o configurație care mă atrage. Mai pun 3 lei la buget, dar cred ca se merită.
        HP Z820 Workstation,
        Intel OCTA Core Xeon E5-2670 2.60 GHz,
        64GB DDR3 ECC,
        512GB SSD + 2TB HDD SATA,
        DVDRW,
        nVidia Quadro K4200,
        Preț 12000lei
        Am un monitor luat la începutul anului Samsung Curved LED Monitor 27″ si mai am unul mai vechi de 22″ pe care-l inlocuiesc tot cu unul curbat de 27″ (de câțiva ani folosesc 2 monitoare…pentru proiectare este de ajutor, nu este un moft)
        Nu am luat ceva în calcul?
        Cum ți se pare?

        Răspunde
  23. Adrian a zis

    21 martie 2016 la ora 09:10

    Buna ziua ! Am nevoie de ajutor in achizitionarea unei statii cat mai repede . Singura varianta ii in rate din pacate . Am navoie de o configurare pt proiectare , folosesc mai multe programe CAD din care Revitul mananca cel mai mult din puterea calculatorului , randare si modelare 3ds max . Bugetul este de 3000 . Partea nasoala este ca sincer , sunt total exterior ariei calculatoare , total . Am observat ca Dana cu acest wishlist a fost foarte aproape de ce am nevoie . Va rog sa ma ajutati sa imi formez o statie care sa functioneze smooth si rapid .

    Placa video GIGABYTE GeForce GTX 960 OC WindForce 2X 4GB GDDR5 128-bit HDMI
    SSD Intel 535 Series 120GB SATA-III 2.5 inch Generic Single Pack
    Placa de baza ASRock B85 Anniversary
    Procesor Intel Haswell Refresh, Core i5 4460 3.2GHz box
    Sursa Super Flower SF-550K12XP v2 550W
    Carcasa Zalman Z3 Plus
    Monitor LED BenQ GL2250 21.5 inch 5ms glossy black 60Hz

    Răspunde
    • Yamasha a zis

      22 martie 2016 la ora 21:53

      Nu stiu in ce masura folosesc acele programe placa video sau CPU-ul. Wishlist-ul de la Dana este destul de echilibrat, din cate vad acesta este cu monitor. Aveti nevoie si de monitor pentru configuratie?!

      Răspunde
  24. eduard a zis

    20 iunie 2016 la ora 01:27

    salut pentru cei pasionati de 3d modelare , rigging si sectiunea care tine de randari si proiectari 3d fie gaming sau efecte speciale pentru filme
    in primul rand avem nevoie de un buget minim de 10000 lei ( monitor + unitate + periferice )

    Procesorul minim un i5 6600 k care merge in superboost la 4000 Mhz
    Placa video minim de 4gb v-ram busul de 512 biti de preferat avem nevoie sa fie banda cat mai lata…
    Avem nevoie de un SSD neaparat pentru ca mareste viteza la randari si aplicatiile se misca foarte foarte repede

    UN HARD de cel putin 1 tb de preferat black western digital

    sursa de minim 750 w

    motherboard sa fie pe socket 1151 sau mai nou (minim cost 600 lei )

    ram de preferat 16 gb minim … pentru ca v-om deschide in paralele alte aplicatii si avem nevoie de ram

    un cooler bun pentru procesor

    mouse bun nu va zgarciti la pret cele ieftine sunt proaste rau minim 150 lei

    tastatura nu prea conteaza asa mult poate fi oricare

    monitor de preferat 2 dar pentru inceput 1 ( minim 1600 lei un monitor )

    tableta grafica wicom (minim 800 lei)

    invatati sa le folositi la maxim dupa care peste 2 ani schimbati configuratia pentru un nou desk
    si investiti cu putere peste 4000 euro
    ve-ti folosii 2 3 4 placi video pentru randare 2 procesoare un workstation in toata regula pana atunci invatati sa folositi 3ds max ,photoshop zbrush ,nuke , faceti cursurile la SAE costa 3000 euro pe an se fac 3 ani de scoala si mai ramane decat sa va angajati si sunteti bine pe viitor sau va deschideti un bussines in bransa asta

    Răspunde
  25. Paul a zis

    15 iulie 2016 la ora 12:03

    Buna, pentru proiectare CAD, din urmatoarele variante posibile, care este mai buna?
    i5-6400 + GTX 970 4Gb
    sau i7-6700 + GTX 2Gb
    Ambele variante de sistem au 16 Gb DDR4.Va multumesc

    Răspunde
    • Yamasha a zis

      23 septembrie 2016 la ora 06:25

      Varianta cu I7.

      Răspunde
Comentarii mai noi »

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2025 ·