Deși am mai făcut configurații de editare foto, in acest articol vreau sa ma opresc tot la un sistem de editare foto. Am început sa cochetez in ultima vreme serios si pe foto, iar lucrurile nu stau chiar la fel, așa cum stau pe video. Dacă pe video mai poți trece cu vederea unele lucruri, te poți încrede pe cel care a filmat si doar sa faci mici editări, pe foto, mai ales pe comercial, treburile nu stau la fel.
Mai ales daca sunt deadline-uri. Sa zicem ca avem fotografie de eveniment, iar a doua zi trebuie sa scrii despre acel eveniment sau sa dai mai departe pozele.
Am putea spune ca daca selectam rapid câteva poze, putem sa rezolvam problema. Sunt momente, totuși, in care ai nevoie de viteza de execuție. Degetele se mișcă ok, dar pluginurile pe care le folosești nu răspund chiar ok la cerințele tale.
De curând mi-am schimbat obiectivul, aparatul are 24 de megapixeli, iar o poza RAW poate ajunge si la 24 de MB. Fata de cumnatul meu care are 12 MB, iar pozele sunt mult mai mici, are un avantaj in manipularea pozelor. Daca vorbim strict de fotografie, treaba sta exact invers dacă trebuie sa facem crop pe poza.
Nu vreau sa intru in detalii tehnice, însă un sistem de editare foto trebuie sa aiba cel putin un hard de viteza mare. Configurația mea îmi permite sa am pretenții când vine vorba de editare foto și video. Pe video m-am aranjat, cele doua harduri chiar fac treaba buna. Insa, pe foto, mi-ar plăcea ca lucrurile sa se miște mai repede, cu un hard mai rapid.
Sistem editare foto, competitiv, bun în 2024
Cum vad eu un sistem pentru editare foto?
Sunt fel de fel de variante. Daca „stăm” câteva ore pe o poza, pe corecție se poate face și cu ceva slăbuț, însă dacă sunt situații ca cele de mai sus, avem nevoie de mai mult. Poate chiar și de un SSD.
Sistem editare foto
Mai jos am propus o configurație bazata pe AMD și pe noile placi video de la nVIDIA. In Photoshop și alte programe de genul CUDA nu este neapărat necesar, așa cum este la video sau la proiectare 3D. Așadar, se poate alege si o placa video de acest fel.
Iată configurația pe care am ales-o.
- Procesor AMD Ryzen 9 5950X 3.4GHz box
- Placa de baza MSI X570-A PRO
- Memorie ADATA Premier 8GB DDR4, 2666 MHz, CL19
- Sursa Seasonic S12III-650, 80+ Bronze, 650W
- SSD Samsung 970 EVO Plus, 250 GB, NVMe, M.2
- HDD WD Black 1TB, 7200rpm, 64MB, SATA 3
- Carcasa Deepcool Macube 310
- Gigabyte GV-N165SWF2OC-4GD plăci video NVIDIA GeForce GTX 1650 SUPER
Pe lângă aceasta, alternativ, se poate adăuga un SSD mai performant chiar unul sau doua monitoare de calitate, cu panou IPS. Întotdeauna le-am recomandat pe cele de la DELL, sunt extraordinare. Nu vad un calculator de editare foto fără un monitor cu panou IPS.
Octavian a zis
Salut, as dori o recomandare de sistem pentru editare photo/video .
Yamasha a zis
Salut,
cam la ce buget te-ai gandit? Cand doresti sa faci achizitia? Cu sau fara monitor?
Octavian a zis
Buget 2000 lei, cu monitor sa zicem 2500 lei. Nu vreau sa achizitionez nimic, vreau sa fac o comparatie cu ce am acum.
Salut din nou, vreau un monitor care sa suporte mai mult de 75hz. Vreau sa-l folosesc pentru editare video, si am nevoie de rezolutii decente.
Andreea a zis
Buna 🙂
As vrea sa-mi achizitionez un desktop pentru editare foto, in special, si poate si video. Bugetul de care dispun este undeva la 5000-6000 de lei, cu monitor inclus. Ai putea sa ma ajuti cu o configuratie?
Nu stiu daca ar trebui sa aleg AMD sau Intel si am gasit urmatoarele sistem:
Sistem Desktop PC HP 500-501NQ, AMD Quad-Core A10-7800, Memorie 16GB, HDD 2TB, AMD Radeon R7 240 4GB, Linux
Monitor LED Philips 28″, Wide, 4K2K, Ultra HD, DisplayPort, DVI, VGA, HDMI, Negru, 288P6LJEB
Sistem Desktop PC Asus ROG G20BM-RO001S cu procesor AMD Quad-Core FX-770K 3.50GHz, Kaveri, 8GB, 1TB + 128GB SSD, DVD-RW, AMD Radeon R9 255 2GB, Wi-Fi, Microsoft Windows 8.1, Black, Mouse + Tastatura iluminata
Multumesc!
Yamasha a zis
De ce dorești un sistem gata făcut? În bugetul tău te încadrezi într-o configurație performantă cu care o să-ți faci treaba pentru mult timp de acum încolo.
Cam când dorești să faci achiziția?!
Andreea a zis
Imi cer scuze, acuma am vazut doar raspunsul si am mai trimis odata.
Nu vreau gata facut, doar ca asta am gasit :). As vrea sa-l achizitionez cat de repede :). Mersi
Yamasha a zis
Andreea, nu mă înjura, dar chiar n-am avut timp să îți răspund. Mi-am făcut ceva timp în dimineața asta să mă uit după o configurație.
Am ales socket-ul nou, 1151, pe skylake, iar ca memorii am pus DDR4 la 2133 MHz.
Procesorul nu vine cu un cooler, așa că ți-am adăugat unul aftermarket. Își face cu succes treaba, iar dacă vei avea nevoie vreodată, vei putea să faci overclock. Momentan… n-o să ai nevoie.
Am pus un SSD și un HDD de 1 TB. Știu că pe foto ai nevoie de mult spațiu de stocare, dar cred că te descurci pe viitor să mai adaugi harduri. Îți recomand HDD-uri de mare viteză pentru că sistemul „duce” și n-are rost să-l încetinești cu un HDD.
Pe video am pus o placă video nVIDIA. Poate prea mult pentru cei ai nevoie, dar în următorii ani… poate îți extinzi activitatea.
Ca monitor m-am orientat către un DELL. Eu ți-aș recomanda modelul UZ2315H, dar dacă depăsește bugetul, poți merge pe P2314H. E ok primul pentru că este 16:10 și te ajută la portret, atunci când editezi.
Componentele sunt mai jos.
Memorie Kingston HyperX FURY Black, 16GB (4x4GB) DIMM, DDR4, 2133MHz, CL14, 1.2V
HDD WD Blue 1TB, 7200rpm, 64MB, SATA 3
Cooler procesor CNPS10X Optima 2011, Compatibil Intel/AMD
Carcasa Thermaltake Commander MS-III, ATX/microATX, Mid Tower, Fara sursa, Neagra
Sursa Sirtec EP-600 BR, 600W, ATX 2.3, PFC activ
Placa de baza Asus Z170M-PLUS, Socket LGA1151
Procesor Intel® Core™ i5-6600K, 3.5GHz, Skylake-S, 6MB, Socket 1151, Box
Placa video Asus NVIDIA GEFORCE GTX 960 OC STRIX, 2048MB, GDDR5, 128bit, HDMI, DVI, Display Port
Andreea a zis
Multumesc foarte foarte frumos :D!
Adrian a zis
Salutare
Am in plan sa imi achizitionez un sistem pentru editare foto si vroiam sa stiu daca poti sa ma ajuti cu o configurare . Bugetul ar fi cam de 2000-2500 Euro doar pentru sistem. Pt monitor m-am orientat catre un Eizo CG243W.
Multumesc.
Yamasha a zis
Dacă sunt atâția bani disponibili, nu mai bine încercăm o configurație pe socket 2011?! 🙂
Adrian a zis
Da. M-am gândit și la varianta asta. Sa vedem ce iese 🙂
Yamasha a zis
Cam așa ar ieși o configurație bună. Cred că e mai mult ca suficient așa ceva. Nu am fost chiar atent la suma. Sper să nu fi depășit.
Procesor Intel® Core™ i7-5930K, 3.50GHz, Haswell, 15MB, Socket 2011-V3, Box
Placa de baza Asus X99-DELUXE, socket LGA2011-v3
Memorie Kingston HyperX Predator 16GB (4 x 4GB), DDR4, 2400MHz, Non-ECC, CL12
Sursa Thermaltake Smart SE 630W
Carcasa NZXT Phantom 530 Black, Full Tower EATX, fara sursa, Negru eu am ales ce-mi place, dar poți alege și tu.
Placa video Asus NVIDIA GEFORCE GTX 970 OC STRIX, 4096MB, GDDR5, 256bit, HDMI, 2x DVI, Display Port
Tudor a zis
Salut vreau si o configurare ptr un sistem de editare video si foto am un buget de 1000 euro
Yamasha a zis
Monitor există? Sau e în buget separat?!
Tudor a zis
E separat dar e bun si un sfat pana in 250 euro
Yamasha a zis
Salut. Scuze de întârziere. Am reușit să fac o configurație mai jos:
Procesor Intel Core i7-6700, LGA1151, 4 nuclee, Frecventa 3.4 GHz, Turbo 4.0 GHz, Cache L3 8MB, 14 nm, Intel HD Graphics 530
Memorie HyperX Fury Black 8GB DIMM, DDR4, 2400MHz, CL15
Placa de baza MSI B150 PC MATE, Socket 1151
Sursa Sirtec EP-700 BR-II, 700 W, 4x PCI-E 6+2, 6x SATA, 3x Molex, [80 Plus Bronze]
Hard disk Western Digital Caviar Blue 1TB SATA3 64MB
Carcasa DeepCool Tessaract BF, Mid Tower, ATX, Negru
Placa Video Sapphire Radeon R9 380 NITRO, 4096MB, GDDR5, 256 bit, 2 x DVI, HDMI, DisplayPort, Back Plate
Tudor a zis
ms mult de tot .
Vlad a zis
Salut,
Este potrivita aceasta configuratie pentru editare foto sau ai recomanda ceva mai bun sau chiar performante asemanatoare dar cu buget mai mic? Multumesc
Procesor Intel® Core™ i7-6700K, 4GHz, Skylake, 8MB, Socket 1151, Box
Placa de baza ASUS Z170-K, Socket LGA1151
Memorie HyperX Fury Black 16GB (2x8GB) DIMM, DDR4, 2400MHz, CL15
Placa video ASUS nVIDIA GEFORCE GTX 960 OC STRIX, 2048MB, GDDR5, 128bit, HDMI, DVI, DisplayPort sau Sapphire Radeon R9 380 NITRO, 4096MB, GDDR5, 256 bit, 2 x DVI, HDMI, DisplayPort, Back Plate
Sursa Sirtec EP-600 BR, 600W, ATX 2.3, PFC activ – nu stiu daca e de ajuns sau trebuie mai mare
Carcasa Zalman R1, ATX Mid Tower, fara sursa, Black
SSD KINGSTON SV300S37A/120G, 120GB, 2.5″, SATA 3
HDD Western Digital Purple WD10PURX, 1TB, SATA3, 64MB
Total aprox. 5000 RON (cam asta e bugetul)
+ 1 Monitor LED IPS DELL U2515H, 25″, QHD (mi se pare mai potrivit datorita rezolutiei de 2560 x 1440 si cred ca merita diferenta de 200 ron fata de DELL U2412M)
Astept cu interes parerea si recomandarea configuratiei tale.
Multumesc
Yamasha a zis
Ai ales foarte bine. Totuși, nu sunt convins de hard și de SSD. Sursa este ok până în momentul în care faci overclock. Apropo de asta, îți va trebui și un cooler pentru procesor.
Vlaf a zis
Astept cu interes recomandarile pt hdd , ssd, cooler procesor si eventual sursa.
Eventual ar merge si o placa video mai slabuta, Nvidia GTX750 Ti pentru a compensa din costurile cu restul pieselor mai scumpe sau la banii astia o sa-mi para rau daca ma zgarcesc la 500 lei?
Multumesc mult!
Yamasha a zis
Ca SSD aș merge SAMSUNG 860 EVO 250GB> că are preț bun, iar ca HDD mergi pe ăsta sau chiar Black. Purple este pentru sisteme de supraveghere.
Ionut a zis
Salut,
Imi poti recomanda te rog un nou sistem deoarece vechile componente nu prea se mai gasesc in oferte.
Mentionez ca imi doresc ca placa video sa fie gforce si nu AMD si spune-mi te rog daca conteaza 128biti sau 256 biti pentru editarea foto.
Eu in momentul de fata folosesc adobe photoshop + pluginuri si adobe lightroom.
De asemenea, un I5 (deoarece nu am inca buget pentru I7).
Multumesc anticipat.
Yamasha a zis
Păi haide să stabilim un buget aproximativ și incercăm să facem ce e mai ok pentru tine. O să incerc, apoi, să actualizez și articolul.
Ionut a zis
Multumesc pentru promptitudine.
In jur de 3500 – 4000 lei
Yamasha a zis
Cu tot cu monitor? Vreun magazin preferat? O dată de achiziție?!
Ionut a zis
Monitorul il am achizitionat, este un IPS de la DELL de care sunt extr de multumit. Nu am magazin preferat, poate fi si din mai milte parti, atata timp cat doar pretul face diferenta. De asemenea, doresc sa fac achizitia cat de repede posibil.
Merci inca odata
Leo a zis
Salut,
Te rog sa imi faci o recomandare pentru un sistem editare foto (ulterior sa-l folosesc si pentru editarea video). Constrangerile sunt urmatoarele:
– sa fie o constructie pe un sistem deja existent (am citit cu atentie toate articolele tale, dar prefer sa nu-l construiesc eu de la zero)
– sistemul de baza de la care sa plec si pe care sa fac upgrade sa fie achizitionat tocmai in acest scop – editare foto (ulterior editare video)
– bugetul pentru sistemul de baza de la care sa plec sa fie de maxim 2499 lei
Multumesc pentru promptitudine,
Leo
Yamasha a zis
Ce componente există deja?!
Leo a zis
Nu exista componenete,
de-asta te-am rugat sa imi recomanzi un sistem de baza de la care sa plec, sa-l cumpar cu acest scop – de a face upgrade pentru editare foto si ulterior pentru editare video.
Altfel spus, sa nu-l constuiesc eu pe bucatele: carcasa, sursa, cooler, s.a.m.d.
Multumesc,
Leo
Ionutz a zis
Salut,
Am gasit un PC gata asamblat cu aceasta comfiguratie :
Sabertooth Z97 mark 2, I 4790K 4GHz procesor,
RAM 2×8 Gb Kingston DDR 3 Hyper Beast 2400 MHz,
Video : R9 270 X 4G DDR 3, SSD 500 Gb Samsung + HDD 1 TB.
Menționez ca am ca hobby editare video.
Doresc o parere …aş vrea să cumpar acest PC.
Mulțumesc anticipat !
Yamasha a zis
Nu arată rău.
Florin a zis
Salut,
Ce laptop recomanzi pentru editare foto?
Buget 3000 lei.
Multumesc,
Yamasha a zis
Ai nevoie neapărat de laptop? Un PC e mai performant…
linda a zis
Te rog sa imi faci o recomandare pentru un sistem editare foto, buget 2500 roni 3000max 🙂
Yamasha a zis
Cu tot cu monitor?
Lin a zis
Fără monitor
Manuela Maciuca a zis
Bună
Ma poți ajuta și pe mine cu o configurație de pc pentru editare foto pentru nunti, te rog?
Nici ultra profesional ca nici bugetul nu ar fi prea mare undeva la 4000 lei.
As prefera placa video nvidia .
Mulțumesc
Madalina a zis
Buna! Ma poti ajuta cu un sistem de editare foto, cu elemente ce se gasesc acum pe f64? Nu exista buget fix, doar sa fie foarte bun si sa nu exagerez ? multumesc!
Yamasha a zis
Mai nou, F64, vinde sisteme?
Madalina a zis
Stiu ca au laptopuri si monitoare profesionale pentru editare foto-video. Sisteme nu stiu, sincer. Dar ma vad în situația de a face o lista de cumpărături pentru start-up nation, de pe f64. Dacă ei nu vand, atunci îmi cer scuze ?
Emil a zis
Buna ziua
Un sistem de editare foto si foarte putin video, in valoare de 5000 de lei cu tot cu monitor pt foto ma puteti ajuta? Nu conteaza magazinul ca iau piesele de unde le gasesc mai ieftin. Va multumesc.
Yamasha a zis
Salut Emil. Un I5 sau I7 din seria 9, carcasă de care îți place, sursă de 5-600W, HDD, SSD, eventual pe PCI Express, 8 GB de RAM cu frecvență măricică și de restul… placa video. 🙂
Cris a zis
Bune sfaturi! Nu ai scris la ultimul sistem si de cooler. Ce recomanzi?
Yamasha a zis
Ceva de genul ăsta e suficient.
Cris a zis
Multumesc! Am nevoie de niste sfaturi. Unde pot sa iti trimit un mesaj?
Yamasha a zis
Păi nu discutăm deja?! 🙂
Cri a zis
Asa este. Am nevoie de un sistem pentru grafica si foto. Pentru video il folosi ocazional. Poti sa ma ajuti cu o configurate? M-am uitat pe configuratiile facute de tine pana acum insa as vrea ceva care sa poata face fata pentru cele de mai sus. Buget in jur de 9000. As inclina spre procesor Intel, insa sunt deschis si la alte propuneri. De asemenea, separat de cele de mai sus, un monitor bun ( in jur de 1500). Merci anticipat!
Yamasha a zis
Despre monitor vorbim mai târziu, eu aș insista spre unul pe 10 biți, dacă există buget.
Configurațiile de pe site nu ating valoarea aceasta pentru că nu e cerere. Ca persoană care a investit în jur de 10 000 într-un sistem în primăvară pe Intel îți recomand AMD. Generația a 3 a de la AMD e mai performantă, e pe 7 nm, consum cam la fel.
Întrebarea e următoarea: ce programe folosești?! Mergi pe modelare 3D sau procesare clasică: pachet Adobe!?
Cri a zis
Adobe Ilustrator, Indesign, Photoshop, Lightroom, Adobe Premiere si altele.
bianca a zis
buna doresc sa achizitionez un calculator cu monitor pt editare foto si poate si video pe viitor… sunt fotograf amator dar vreau sa avansez putin si sa ma implic mai tare pe partea cu foto. un buget de 3000euro ar fi maxim… ai putea sa imi reccomanzi ceva? sincer eu nu stiu exact ce ar fi ok, daca tot dau banii pe ceva macar sa fie si bun. astept un raspuns pe adresa mea de email, pt ca poate nu o sa vad aici raspunsul tau. mersi.
Yamasha a zis
Monitorul ce diagonală să aibă?
Sprite a zis
Buna,
Mă poți ajuta cu o configurație pt editare foto, la ~5000 RON, actualizata la anul 2022? Fără monitor.
Mulțumesc!
Yamasha a zis
Monitorul ce rezoluție are?
Sprite a zis
Buna.
Momentan am un Dell E2420HS, 1920×1080, dar daca e nevoie pot achiziționa și ceva mai bun (separat de cei 5000 lei alocați pt unitate).
Mulțumesc
Danu a zis
Niciodata nu am mers pe recomandari monitoare Dell…Folosesc Eizo si HP.
Yamasha a zis
Eizo e un pic din altă categorie, dar cred că poți urmări și majoritatea comentariilor, oamenii nu au buget de așa ceva. 🙂